O sursa de informatii generale despre calculatoare.
Meniu
  Prima Pagina   Curriculum vitae   Despre   Portofoliu   Articole   Blogs   Contact   Forum   Arhive

Cautare
Google

WWW
Pe acest site

Cuprins site

Recomandari
Calculatoare Perusi Sistemul solar Vangelis Trasaturile site-ului

Links
SmartWorks Wikipedia Ubuntu OpenOffice.org BluefishEditor N.A.S.A. Scienceviews.com Google DiscoveryEurope CNN.com AnimalPlanet NationalGeographic

Index > Articole > Calculatoare > Pagina 1
> cuprins; pagina: 1; 2; 3; 4;
Pagina anterioaraPagina urmatoare

Introducere:

Lumea calculatoarelor este asemanatoare cu fotbalul sau politica... toata lumea se pricepe. Adica sunt multi care cred asta si o arata sus si tare. De aceea, uneori, informatiile pe care le primeste un novice, sunt total neadevarate sau interpretabile. Si risca sa se documenteze gresit, apoi chiar sa sufere din cauza aceasta.

Lumea calculatoarelor e frumoasa, dar in acelasi timp este logica, neiertatoare si se poate suferi din cauza ei daca nu este abordata asa cum trebuie. Zicala "Calculatorul nu minte" este oarecum adevarata, dar si subiectiva in acelasi timp. Poate avea mai multe sensuri. Calculatorul doar returneaza anumite valori, unde majoritatea au fost scrise de oameni. Daca aceste valori au fost scrise gresit, calculatorul le afiseaza sau opereaza cu ele asa cum sunt. "Nu minte".

Functiile calculatorului:

Privind in general, in zilele noaste, calculatorul poate fi peste tot. El poate avea forma unui ceas electronic, unui televizor, unui video, a unei combine muzicale, a unui joc electronic si multe multe altele. Toate aceste aparate functioneaza, in linii mari, pe acelasi principiu ca si un calculator personal; adica are un procesor, memorie si executa diferite comenzi prestabilite.

"Calculatorul personal" (care face subiectul acestui articol) este un aparat ce tinde a inlocui mai toate dispozitivele amintite. Se poate asculta muzica, se pot viziona filme, se stocheaza date, se efectueaza diferite operatii matematice, se tin evidente, se comunica foarte ieftin etc. Calculatorul are si rol de coordonare pentru anumite sisteme cum ar fi cele de alarma, lansarea satelitilor pe orbita, monitorizarea vremii si multe alte lucruri. Si acest articol este scris cu ajutorul unui calculator :).

Calculatorul este un aparat ce poate avea mai multe destinatii. Asta in functie de programele inscrise in memoria lui si nu numai.

Cantitatea de informatii care se poate stoca este enorma. De exemplu, sunt CD-uri care au stocate 150 de carti, insa se pot stoca mult mai multe. Un CD enciclopedic poate avea peste 40.000 de articole, la care se adauga nenumaratele poze, sunete si clipuri video.

Corespondenta electronica este mult mai facila, mai sigura si mai rapida decat cea clasica. Mesajul (care poate fi de sute de ori mai mare, in plus se pot atasa diferite imagini, sunete etc.) ajunge la destinatie in mai putin de o secunda.

Internetul si mai ales WWW (World Wide Web) reprezinta cea mai mare biblioteca de informatii din toate timpurile. Resursele informationale prezente aici sunt teoretic infinite. Practic nu sunt chiar infinite, dar sunt extrem de mari, si se maresc pe zi ce trece.
Pentru ca spatiul fizic este limitat si scump, iar cel virtual este teoretic nelimitat si la preturi mult mai mici, se dezvolta tot mai multe magazine virtuale, unde se pot cumpara in cantitati mari, iar tranzactiile se fac mult mai usor.

Cu ajutorul calculatorului, poti transforma intr-un adevarat studio audio sau video. Exista acum programe puternice si ofera facilitati cu care poti avea creatii la nivel profesionist... de fapt aproape profesionist.

Scurt istoric:

Primele calculatoare apar prin anii 1940-1950, insa acestea nu faceau ce pot face calculatoarele moderne. Erau mari de tot si foarte scumpe. Din cate stiu, acestea functionau cu un fel de cartele unde se scriau "bitii" din ziua de azi.

Primul calculator personal este considerat a fi Altair 8800 produs de MITS (Micro Instruments Telemetry Systems). Informatiile erau afisate de niste LED-uri (Light Emiting Diode - dioda electroluminiscenta). Acest calculator apare prin 1975 si a starnit entuziasmul multor oameni, care apoi si-au infiintat firmele proprii, unele rezistand pana astazi, devenind adevarate corporatii gigantice.

In 1977 apare Apple II, stramosul lui Apple Macintosh. Acesta introduce pentru prima oara tastatura. In 1981, IBM (International Business Machines) lanseaza IBM-PC, care a impus standardul actual al calculatoarelor personale.

Evolutia calculatoarelor a continuat in anii 1990, cea mai mediatizata fiind cea a procesoarelor. AMD si Intel, cele doua mari companii care produc procesoare dezvoltandu-se considerabil. Astfel a aparut 286, 386, 486 (primul cu cooprocesor matematic incorporat; avea un plus de 25% performanta de un 386 la aceeasi frecventa), 586 (de fapt 486 imbunatatit).
Perioada 1990-1997 evolutia procesoarelor este lenta pentru ca exista practic un singur fabricant (Intel), iar ceilalti producatori cumparau licente. O data cu aparitia procesorului Pentium II, Intel foloseste un altfel de slot (renuntandu-se la slot 7) si refuza sa mai dea licente celorlalti fabricanti cum ar fi AMD, VIA, Rise, IDT etc. Iar celelalte firme s-au trezit pe cont propriu. Unele din ele au disparut, altele s-au reprofilat, si singurul "gladiator" care lupta impotriva monopolismului lui Intel fiind AMD.
AMD si Intel vor atribui, apoi, alte denumiri produselor lor de baza, cum ar fi K5, K6, K7, respectiv Pentium, Pentium II, III, IV... . O data cu evolutia procesoarelor, se pot fabrica alte componente noi mai performante (placi video, placi de sunet) sau apar altele (TV Tuner) contribuind astfel la progresul intregii industrii.

Si uite asa, printr-o evolutie exponentiala, se ajunge la puternicele calculatoare de astazi dotate cu procesoare, care ruleaza cu o frecventa de 3 GHz. Asa-numita lege a lui Moore, care spune ca numarul de tranzistori dintr-un microcip se dubleaza la fiecare doi ani este chiar depasita.. Astfel s-a ajuns ca un CPU sa peste 50 milioane de tranzistori sau o placa video sa dispuna de un chipset de 105 milioane de tranzistori. Iar aceste cifre cresc tot mai mult...

Totusi, unii specialisti spun ca intreaga industrie IT intra intr-un oarecare declin, din cauza unei tehnologii "minune" care sa aduca un suflu nou (asa cum a fost Internetul la sfarsitul anilor 1990). In prezent, industria IT se dezvolta prin imbunatatirea tehnologiilor vechi.
Probabil ca acest articol l-am inceput destul de dur, insa ar fi bine ca multi sa reflecte la degradarea calitatii produselor IT, alimentata si de impresiile unora care ridica calculatorul la rang de "masina perfecta".

Clasificarea calculatoarelor:

Calculatoarele pot fi clasificate dupa constructie si dupa scopul utilizarii. Astfel se ajunge la doua mari categorii: calculatoare (sa spun asa) "normale" si portabile. Aceste categorii pot avea subcategorii la randul lor, sub-subcategorii si tot asa.

Astfel exista calculatoare de birou (desktop), care sunt cele mai raspandite si reprezinta modelul calculatorului tipic (adica toata lumea aude de "calculator" se gandeste la un astfel de calculator). Sunt destinate pentru uz casnic (jocuri, muzica, redactare, navigare pe WWW etc; acestea mai sunt denumite "calculatoare personale") si de birou (redactare, contabilitate etc)

Calculatoarele portabile sunt tot un fel de calculatoare personale, numai ca sunt... portabile :). Acestea sunt compacte, toate componentele (monitor, mouse, tastatura) fiind incorporate. Cele mai cunoscute sunt notebook-urile (laptop), dar exista si palmtop-uri sau tablet pc-uri (care ajung de dimensiunea unui carnetel de notite). Sunt utile oamenilor care calatoresc mult si au nevoie de un calculator (doar nu ar cara un calculator care ocupa un birou intreg!)

Server-ele si statiile de lucru (workstations sau mainframes) sunt calculatoare puternice si nu se afla la indemana oricui. Server-ele sunt destinate in special pentru stocarea de date de unde se pot accesa oricand. De aceea se si numesc "server" (calculator pentru deservire). Sunt folosite mai ales in World Wide Web si Internet, pentru postarea paginilor de internet, procesarea jocurilor online sau a unor programe, e-mail, ftp (file transfer protocol)
etc.

Statiile de lucru sunt calculatoare extrem de puternice, cu mai multe procesoare (am auzit de o firma care are un workstation cu 1024 de procesoare). De obicei sunt facute la comanda si sunt folosite pentru calcule foarte complexe (uneori poate procesa mai multe lucruri simultan). De exemplu Internetul este sustinut de 13 astfel de supercalculatoare. Un alt exemplu este Deep Blue, construit de IBM si cu care sahistul Garry Kasparov a pierdut o serie de meciuri de sah. Pentru ca sa-si dezvolte strategia de joc, Deep Blue era capabil sa proceseze peste 200 milioane de mutari pe secunda.
Un asftel de calculator costa extrem de mult si este achizitionat doar de marile companii, universitati etc.

Componentele unui calculator:

Deja am folosit niste termeni tehnici, care ar putea sa nu fie chiar intelesi de unii dintre dumneavoastra. Nu-i nimic, principalul scop al acestui articol este de a explica notiuni tehnice des intalnite in discutiile "calculatoristilor".

Marea majoritate a acestor termeni se refera la denumirile diferitelor componente de calculator. Si acestea nu sunt chiar putine! Care sunt componentele cele mai importante? Ei bine... e ca si la om: toate organele omului sunt cam la fel de importante, adica absenta lor cauzeaza ca intregul sa nu functioneze. Asa e si la calculator: cam toate "organele" au o importanta radicala. E adevarat ca unele din acestea pot fi "extrase" fara a avea de suferit prea mult.

CPU: Este prescurtarea de la Central Processing Unit, sau mai bine zis procesorul central al calculatorului. Se mai spune ca el este creierul calculatorului. E adevarata, intr-un fel aceasta afirmatie, pentru ca procesorul este cel care ia deciziile si coordoneaza activitatea celorlalte componente. Intr-un alt fel, asta inseamna ca procesorul este "creierul creierului" deoarece calculatorul, per-ansamblu este perceput ca un "creier".

Bine! Prea multa teorie redundanta! Procesorul sau CPU este partea centrala a calculatorului, unde de fapt se petrec evenimentele "fierbinti" din spatele scenei. El calculeaza, proceseaza informatii, coordoneaza activitatea celorlalte componente. Punct.

Puterea procesoarelor este data in mare parte de frecventa de rulare. Subliniez: Frecventa este cel mai important indicator al performantei procesoarelor, dar nu singurul! Frecventa se masoara in herti, fiecare hert aratand un impuls de ceas al procesorului. Adica la fiecare impuls din acesta, procesorul realizeaza un mic calcul. Procesoarele actuale fac miliarde de calcule din acestea, de aceea frecventa lor se noteaza cu multiplii ai hertului: mega (1 milion), giga (1000 de milioane, deci 1 miliard). Alte caracteristici ale procesorului sunt bus-ul, memoria cache etc.

 

Pagina anterioaraPagina urmatoare
> cuprins; pagina: 1; 2; 3; 4;

 

Campanie
Campanie impotriva scurtarii aripilor Campanie sustinuta de birds-online.de impotriva scurtarii aripilor la perusi.

detalii

Siteuri perusi

Copyright
Doriti sa copiati ceva din site-ul meu?

detalii

Versiune
Versiunea actuala a site-ului: 4.0 New Concept Beta 2

Istoric site Arhiva actualizari

Compatibilitate
Browserul recomandat este:
Get Firefox

Trafic


MrAlert Uptime Monitoring